Uneori ma intreb, noi folosim timpul sau timpul ne foloseste pe noi? De multe ori avem senzatia ca suntem in control, ca ne putem gestiona timpul si implicit viata pas dupa pas, insa nu stim ca el, timpul, are propriile lui planuri pentru noi. Unii se maturizeaza mai devreme, altii mai tarziu. Unii pornesc totul de la zero, altii primesc totul cu multe zerouri in cont. Unii se zbat sa urce treapta dupa treapta, altii ajung direct in varf fara prea mult efort. Lumea in care traim e o lume a contrastelor. O lume in care culorile tipatoare tind sa ne distraga atentia de la negrul ce se afla sub ele. Da, oamenilor le place sa para ceea ce nu sunt, sa spuna ceea ce nu gandesc, sa isi puna masca fericirii desi multe probleme le apasa sufletul. De ce fac asta? De ce facem asta? Nu ne-am simti mai liberi, mai linistiti, mai impacati daca am dat totul pe fata, daca am spune: “da asta sunt eu, nu incerc sa par altceva doar pentru a ma vedea tu intr-o lumina buna”. Ce simplu ar fi daca nu ar trebui sa dam la o parte layer dupa layer, pentru a ajunge sa cunoastem pe cineva cu adevarat. Si in mod ironic este fix asa cum ni se intampla cand curatam o ceapa de multele ei straturi, incepem sa lacrimam. De ce? Pentru ca de multe ori descoperim sub multele straturi, o persoana straina de tot ceea ce credeam pana in acel moment.
Poate ca lumea in care traim ne-a facut asa, mai reci, mai calculati, mai pragmatici, mai duri, mai ascunsi, mai egoisti. Poate ca ea ne-a invatat ca, daca ne aratam adevarata fata oamenii profita, ne ranesc. Ne-a invatat ca, daca ne aratam asa cum suntem cu adevarat, devenim vulnerabili, devenim o prada usor de capturat. Asa ca decidem sa ne deghizam, sa ne mascam sentimentele, sa ne dezbracam de bunatate si sa ne imbracam zilnic hainele unei aparente fericirii. Totul pentru ce? Pentru a rezista in jungla pe care singuri ne-am creat-o. Singuri ne-am impartit in doua categorii: pradatori si prada. Singuri ne-am calcat valorile in picioare, poate si pe ale altora, pentru a ajunge intre cei puternici, intre cei de valoare, adica intre cei cu bani. Da, valoarea unui om, este astazi masurata in cifre, in carduri, in masini, case si alte posesiuni. Nimeni nu mai rescunoaste ca valoarea unui om sta in caracterul sau, in felul in care se comporta fata de semenii sai, in principiile pe care nu si le incalca pentru nimic in lume, in cuvantul sau pe care nu si-l da in van si in respectul pentru tot ceea ce exista pe acest Pamant.
Poate ca lumea in care traim ne-a facut asa, mai reci, mai calculati, mai pragmatici, mai duri, mai ascunsi, mai egoisti. Poate ca ea ne-a invatat ca, daca ne aratam adevarata fata oamenii profita, ne ranesc. Ne-a invatat ca, daca ne aratam asa cum suntem cu adevarat, devenim vulnerabili, devenim o prada usor de capturat. Asa ca decidem sa ne deghizam, sa ne mascam sentimentele, sa ne dezbracam de bunatate si sa ne imbracam zilnic hainele unei aparente fericirii. Totul pentru ce? Pentru a rezista in jungla pe care singuri ne-am creat-o. Singuri ne-am impartit in doua categorii: pradatori si prada. Singuri ne-am calcat valorile in picioare, poate si pe ale altora, pentru a ajunge intre cei puternici, intre cei de valoare, adica intre cei cu bani. Da, valoarea unui om, este astazi masurata in cifre, in carduri, in masini, case si alte posesiuni. Nimeni nu mai rescunoaste ca valoarea unui om sta in caracterul sau, in felul in care se comporta fata de semenii sai, in principiile pe care nu si le incalca pentru nimic in lume, in cuvantul sau pe care nu si-l da in van si in respectul pentru tot ceea ce exista pe acest Pamant.
E trist unde s-a ajuns. E trist ca ne ascundem unii de altii, ca nu mai stim nici noi cine suntem sub atatea infatisari, ca nu incetam odata cu acest show obositor. Pentru ca tot ce facem pentru a parea ceea ce nu suntem, ne oboseste, ne fura energia, acea energie buna, care ne face sa functionam si sa traim frumos. Ne-ar fi asa de bine daca doar am fi cine suntem, daca ne-am spune lucrurile verde in fata, daca ne-am aprecia mai mult pentru ceea ce suntem in interior nu pentru carcasa colorata ce ne imbraca la exterior. Mereu ramane in mintea noastra acest “daca” atunci cand ezitam sa actionam si pierdem o oportunitate. Ar fi ideal “daca” acum am actiona si ne-am arata asa cum suntem, ce poate iesi rau? Cred ca am avea sufletele mai putin impovarate si zambetele si-ar pierde falsitatea. Incercati!
