Despre furie si bloguri

In privinta temelor pe care blogurile si utilizatorii lor le abordeaza poate fi mult de spus, existand o arie destul de larga in ceea ce priveste subiectele abordate de catre acestea.

In privinta blogurilor de nisa, cele care se adreseaza unei anumite categorii de cititori, se poate spune faptul ca aceastea se bucura de un real succes fiind din ce in ce mai citite, astfel ca s-au dezvoltat bloguri destinate celor care sunt interesati de psihologie, moda si frumusete sau calatorii.

Cel mai indicat ar fi sa nu te apuci sa scrii mai multe bloguri in acelasi timp, deoarece e mult mai greu de gestionat lucrul acesta, existand posibilitatea ca timpul alocat fiecaruia sa fie unul limitat, iar postarile sa devina din ce in ce mai rare in cazul acesta.

Pe www.furia.ro se gasesc informatii prezentate intr-o maniera putin spre amuzanta, despre diverse chestiuni legate de recomandari asupra unui film bun, recenzia unei carti interesante abia citite ori ponturi referitoare la cea mai buna cazare in momentul in care alegeti sa plecati in vacanta.

Blogul este unul generalist, care se adreseaza tuturor categoriilor de varsta, indiferent de cat de ‘’avansat’’ esti sau nu in ale cititului de blog. Modalitatea de povestire a intamplarilor este una prietenoasa, aici avand ocazia sa gasesti si filmulete haioase pe langa celelalte tipuri de informatii deja existente.

Acestea fiind spuse, tot ce le mai ramane cititorilor este sa-si aleaga categoria de blog asupra carora doresc sa-si indrepte atentia, putand chiar sa devina activi din punctul acesta de vedere implicandu-se in dezbaterea temelor scrise pe blogul respectiv.

Jos mastile

Uneori ma intreb, noi folosim timpul sau timpul ne foloseste pe noi? De multe ori avem senzatia ca suntem in control, ca ne putem gestiona timpul si implicit viata pas dupa pas, insa nu stim ca el, timpul, are propriile lui planuri pentru noi. Unii se maturizeaza mai devreme, altii mai tarziu. Unii pornesc totul de la zero, altii primesc totul cu multe zerouri in cont. Unii se zbat sa urce treapta dupa treapta, altii ajung direct in varf fara prea mult efort. Lumea in care traim e o lume a contrastelor. O lume in care  culorile tipatoare tind sa ne distraga atentia de la negrul ce se afla sub ele. Da, oamenilor le place sa para ceea ce nu sunt, sa spuna ceea ce nu gandesc, sa isi puna masca fericirii desi multe probleme le apasa sufletul. De ce fac asta? De ce facem asta? Nu ne-am simti mai liberi, mai linistiti, mai impacati daca am dat totul pe fata, daca am spune: “da asta sunt eu, nu incerc sa par altceva doar pentru a ma vedea tu intr-o lumina buna”. Ce simplu ar fi daca nu ar trebui sa dam la o parte layer dupa layer, pentru a ajunge sa cunoastem pe cineva cu adevarat. Si in mod ironic este fix asa cum ni se intampla cand curatam o ceapa de multele ei straturi, incepem sa lacrimam. De ce? Pentru ca de multe ori descoperim sub multele straturi, o persoana straina de tot ceea ce credeam pana in acel moment.

Poate ca lumea in care traim ne-a facut asa, mai reci, mai calculati, mai pragmatici, mai duri, mai ascunsi, mai egoisti. Poate ca ea ne-a invatat ca, daca ne aratam adevarata fata oamenii profita, ne ranesc. Ne-a invatat ca, daca ne aratam asa cum suntem cu adevarat, devenim vulnerabili, devenim o prada usor de capturat. Asa ca decidem sa ne deghizam, sa ne mascam sentimentele, sa ne dezbracam de bunatate si sa ne imbracam zilnic hainele unei aparente fericirii. Totul pentru ce? Pentru a rezista in jungla pe care singuri ne-am creat-o. Singuri ne-am impartit in doua categorii: pradatori si prada. Singuri ne-am calcat valorile in picioare, poate si pe ale altora, pentru a ajunge intre cei puternici, intre cei de valoare, adica intre cei cu bani. Da, valoarea unui om, este astazi masurata in cifre, in carduri, in masini, case si alte posesiuni. Nimeni nu mai rescunoaste ca valoarea unui om sta in caracterul sau, in felul in care se comporta fata de semenii sai, in principiile pe care nu si le incalca pentru nimic in lume, in cuvantul sau pe care nu si-l da in van si in respectul pentru tot ceea ce exista pe acest Pamant.

E trist unde s-a ajuns. E trist ca ne ascundem unii de altii, ca nu mai stim nici noi cine suntem sub atatea infatisari, ca nu incetam odata cu acest show obositor. Pentru ca tot ce facem pentru a parea ceea ce nu suntem, ne oboseste, ne fura energia, acea energie buna, care ne face sa functionam  si sa traim frumos. Ne-ar fi asa de bine daca doar am fi cine suntem, daca ne-am spune lucrurile verde in fata, daca ne-am aprecia mai mult pentru ceea ce suntem in interior nu pentru carcasa colorata ce ne imbraca la exterior. Mereu ramane in mintea noastra acest “daca” atunci cand ezitam sa actionam si pierdem o oportunitate. Ar fi ideal “daca” acum am actiona si ne-am arata asa cum suntem, ce poate iesi rau? Cred ca am avea sufletele mai putin impovarate si zambetele si-ar pierde falsitatea. Incercati!

Instagram - platformă pentru photosharing

Deşi există de vreo trei ani pe piaţă şi de un an în custodia Facebook, am început să mă împrietenesc cu aplicaţia Instagram de abia în urmă cu câteva luni.

Neavând un cont de facebook, dar fiind fan declarat al fotografiei, am postat timid câteva fotografii. Pe parcurs, am început sa uploadez mai multe fotografii. De asemenea, am început să urmăresc conturile anumitor persoane a căror activitate fotografică o apreciez şi sunt, la rândul meu urmărită de alţi useri. Am găsit foarte multe conturi ale diferitor trupe şi cântăreţi precum Lana Del Rey, Macklemore sau Arctic Monkeys. De asemenea, multe persoane publice, trupe autohtone şi actori au cont pe renumita aplicaţie. Andi Moisescu, Tudor Chirilă, Paul Ipati, sunt doar câteva nume dintre exemplele de acest fel.

Prin urmare, Instagram, a devenit un alt canal de mediatizare pentru artişti, pentru bloggeri, dar şi pentru cei cu mici afaceri. Am dat deseori peste conturi ale unor persoane ce construiau biciclete, făceau grafitti sau făceau o adevărată opera de artă din aranjare mâncării în farfurie. De asemenea, vorbind de arta culinară, nici Jamie Oliver nu se arată străin de aplicaţia celor de la Facebook. El postează frecvent fotografii cu mâncarea pregătită în ziua respectivă, continuând cu dedicaţia lui pentru hrana sănătoasă. Însă, printre fotografiile de pe pagina sa, se numără şi cele cu familia şi prietenii.

Instragam este deci, un mediu foarte prietenos pentru Photo sharing. De asemenea, echipa promovează fotografiile bune, iar săptămânal dă diferite teme de concurs. Cele mai votate imagini apar postate pe contul Instagram, ceea ce este o distincţie apreciată printre utilizatori.

Update

1. Ieri am fost pe la banca, si aia mi-au dat bani. Sunt niste draguti astia de la BT. Nici nu stau la cozi, nici nu is acre angajatele, spre diferenta de alea de la BRD, care au o faima ‘buna’. Deci mi-au dat astia bani, asa ca m-am dus sa iau si eu autobuzul, ca tot omul nacajit, fara masina, prin Kolosvarul cesta mic. Si vine mereuas masina cea mare si opreste si ies oamenii ca sa iasa aia care coboare, si printre cei ce ies, un om ce tinea in maini un scaun. Ma uit ciudat, dar zic: Las, e doar un scaun. Intram cu totii in autobuz. Il vad pe omul asta. Statea linistit pe scaunul lui si se bucura de priveliste. Amu, intrebarea cea mare e: asta face asa tot timpul, si in cazul in care raspunsul e da, vi se pare o idee buna, sau o fi fost doar o intamplare, caz in care nu mai e asa funny treaba?
2. Seara m-au chemat oameni in oras. Insomnia e naspa si e full pe acolo cu acei minunati tineri interesanti, care in decurs de 5 ani vor reveni la starea lor normala de mediocritate si vom fi cu totii fericiti. Deci nu aveam loc. Deci unde sa mergem? Pai hai in Piaf. Am strambat putin din nas, ca e neste preturi frate acolo si un meniu, ca iti vine sa te iei de cap uneori. Plus ca e un local micut rau di tat, aerisire nem, adica sunt doua ferestruici pe acolo, dar nu fac o mare deferenta. En fin, problema cea mare urmeaza acum. Merem noi in Piaf. In prima faza, Celin Dion, Bryan Adams si ceva muzica din aia a anilor `90, din aia trista rau di tat, pentru cei nostalgici. Sa nu uitam, localul se numeste Piaf. You know… Edith Piaf. Urmeaza partea a doua a programului serii: hip-hop. Old school stuff and new stuff, and sentimental shit and….de toate, in sfarsit. Punct in care ne-am intrebat toti: Oare Edith era pretenara cu tati astia si din cand in cand, mai ieseau la o bere, o treaba? Nush ce ar fi fost mai rau: muzica de aseara sau muzica de la radio? Toate astea in a jazzy pub.Hmmmmmmmmmmmmmmmm….
Oricum, diseara ma duc sa beau cu doua fete frumoase rau di tat. Ma duc sa beu inseamna ca merem sa ne facem praf, ca e deja cazul. Asa, ca intre fete. Nu imi cereti sa filmez urmarile, ca nu ma voi supune!
Later, alligator!

Cea mai buna vacanta in Grecia

Grecia, unul dintre centrele culturale si istorice ale lumii, este printre cele mai vizitate tari din Europa, si nu numai. Cultura si istoria acestei tari se intinde cu mult inaintea erei noastre, pe aceste meleaguri punandu-se in practica radacinile matematicii si, in general, a stiintelor.
Ca pozitie geografica, Grecia se afla intre 3 continente: Asia, Europa si Africa si are iesire la Marea Egee in Est, Marea Ionica in Vest si Marea Mediterana in Sud. Prin pricina acestui fapt, aceasta tara are o putere economica, din punct de vedere turistic, foarte mare, o mare parte din economia ei bazandu-se pe acest aspect.
Grecia este predominata de zone de munti – peste 80% din teritoriul ei – si de coasta si detine peste 1000 de insule. Cea mai populata, intinsa si vizitata insula este, fara indoiala, Creta, urmata de Euripus, Rhodos si Lesbos.
Grecia dispune de nenumarate obiective turistice, dar, totodata, si de locuri care par rupte din povesti. De exemplu, Navagio este un golf mic si izolat, in care se poate ajunge doar cu o barca, iar, aici, se afla o atractie inedita pentru turisti, o nava scotiana, care a naufragiat in anul 1937, aceasta oferind o priveliste pitoreasca deosebita a imaginii de ansamblu. De asemeni, turistii vin sa viziteze Grecia pentru a observa, indeaproape, Muntele Olimp. Conform mitologiei, acesta era lacasul in care stateau zeii, in frunte cu Zeus. Mai mult decat atat, odata ajunsi in Grecia, este recomandat sa vizitati orasul Santorini, acesta fiind unic prin modul in care este construit, multe dintre cladiri aflandu-se exact deasupra stancilor ce delimiteaza orasul de mare.
Grecia se axeaza, in mare parte, pe cei care doresc sa aiba o vacanta in Grecia, deoarece peste 20 de milioane de persoane o viziteaza, in fiecare an. Prin acest fapt, majoritatea oraselor din Grecia si sistemele principale de transport s-au dezvoltat considerabil, pentru a asigura turistilor cea mai buna experienta posibila. Grecia este una dintre cele mai bogate, din punct de vedere cultural si arhitectural, in care multe alte tari si-au lasat amprenta pe aceste aspecte, cum ar fi Imperiul Bizantin, Otoman, Roman, Britanic, Republica Venetiana, dar si oameni emblematici ai istoriei, cum ar fi Socrate, acesta fiind unul dintre primii filozofi pe care i-a vazut lumea.
Fara nici o indoiala, o vacanta in Grecia 2013 poate insemna o experienta de neuitat, in care dumneavoastra si familia puteti ramane inmarmuriti de frumusetea si splendoarea pe care aceasta tara o are de oferit. Chiar daca nu dispuneti de un buget foarte mare, exista foarte multe oferte de sejur care sa va satisfaca, pretul acestora fiind accesibil pentru orice tip de buzunar. Asadar, nu mai stati pe ganduri si rezervati-va un loc pentru a vizita una dintre cele mai superbe tari din Europa si din lume.

Parazitul nostru cel de toate zilele

Continuam seria indragitelor noastre personaje, despre care va anuntam ca voi scrie in urma cu ceva vreme, cu un model care este bineinteles, o inspiratie pentru noi toti. O eroare umana demna de pus in rama, si in teapa, daca tot vine vorba de metode medievale. Este vorba de acel coleg de lucru care este, dar de fapt nu este.
Exista firme si firme, exista angajati si angajati. Exista unele firme in care anumite tipuri de angajati au un succes nebun, succes pe care nu l-ar obtine sub nici o forma intr-o firma serioasa. Da, exista firme in care oamenii care nu fac nimic, sau ma rog, mai nimic, sunt apreciati la culme. De ce? Am sa va explic mai jos. Colegul despre care vorbim noi aici este un asemenea personaj.
Sa vorbim putin despre stilul sau de a NU munci, deoarece avand o experienta covarsitoare intr-o asemenea materie, a dus aceasta inactivitate la rang de arta. Sau asa s-ar lauda el, daca cineva s-ar obosi vreodata sa ii ia un interviu. Cum reuseste acest om sa stea degeaba o zi intreaga si sa primeasca acelasi salar ca si un alt om care munceste si isi da interesul? E simplu.
Sa spunem ca dimineata vine la lucru. Unii dintre noi avem deja cateva taskuri prestabilite pe ziua respectiva, pe care trebuie sa le ducem pana la capat. Colegul nostru insa e mai smecher. Face valva, isi cauta de lucru, stabileste taskuri, urla toata ziua ca nu mai rezista, pentru ca munca e stresanta, se plange mult de situatia lui si mai ales ameninta incontinuu ca pleaca. De cee aceasta o strategie buna? Pentru ca angajatorul nu se oboseste sa verifice. Aude doar ca omul e stresat si atunci inseamna ca lucreaza si atunci e bine. Insa colegul nostru drag nu munceste. El stie ca alti colegi de-ai lui sunt continciosi si profita de acest fapt. El stie ca daca el nu va face, cineva se va obosi sa faca, pentru a nu fi tras la raspundere. Cine stie, cineva va fi atat de prost incat sa ii ia si partea lui de munca. Si e adevarat, se gasesc asemenea prosti, care inimbecilitatea lor nu isi dau seama ca respectivul specimen e un parazit care traieste bine mersi pe spinarea lor si se hraneste cu munca lor. Pentru ca acesta e termenul pe care il vom folosi pentru a-i defini pe acesti oameni: paraziti.
Si daca nu face nimic, cu ce se ocupa acest parazit? Bineinteles, internetul e mare si variat. Informatie exista, de toate felurile, pentru toti si pentru toate. Dar…ce e important a se observa la acest specimen este ca, pe langa ca nu munceste o zi intreaga si doar navigheaza agale pe net, acesta nu alege macar ceva subiecte interesante si nici nu cauta sa isi piarda vremea cu folos, (pentru ca exista si aceasta varianta) din contra. De obicei, are un forum sau doua pe care le frecventeaza non-stop, cateva ziare unde selecteaza stirile cele mai comune, vulgare sau stupide posibile si bineinteles, discuta pe messenger. Cu ce fel de oameni nu se stie, dar putem banui ca sunt la fel de dotati in IQ ca si dansul.
Care e problema noastra cu existenta lor? Doar faptul ca nu este sesizata o diferenta clara intre noi si ei, avem aceeasi remuneratie, aceleasi beneficii si acelasi statut. Doar ca…Noi lucram, ei se plang. Exista cazuri in care ei depasesc orice limita a nesimtirii si isi asuma succesele si realizarile celor care muncesc, caz in care demisia este cea mai buna solutie (putem fi si violenti si agresivi, dar sa nu uitam, avem putina demnitate). Acesti paraziti nasc frustrari, porniri violente, fantezii morbide si nervi. Intr-un final, ei cauzeaza disperare si parasire a locului de munca.
Pai de ce nu spune nimeni nimic? Pentru ca asemenea lucruri nu se pot spune din doua motive:
1. E posibil ca seful sa o interpreteze extrem de prost, mai exact ca o vada ca pe o initiativa josnica de a-l sapa pe respectivul, ceea ce nu da prea bine la CV.
2. Parazitului nu i se poate spune direct, deoarece atunci cand trebuie sa lucrati impreuna o vreme indelungata, vrei ca atmosfera sa fie cat de normala.
Asa ca inghiti frustrarea si iti cauti de lucru in alta parte, sperand ca intre timp, o masina, un fulger, un cutremur, un ghiveci sa elimine nenorocirea ta, care iti zace ca un ghimpe in coasta.
Sunt sigur ca aceasta subspecie umana se gaseste mai peste tot, in mai toate firmele si mai sunt sigura ca o duc al naibii de bine, prin simplul fapt ca ei nu se streseaza, orice s-ar intampla. Daca vor nimeri un loc caldut, birou, internet, salariu decent, ei vor fi multumiti, deoarece evolutia profesionala sau personala e un concept ce tine de domeniul SF-ului pentru ei.
CUm putem scapa de ei? Nu putem scapa foarte usor de ei. Sau cel putin eu nu ma pot gandi la o solutie destul de buna si diplomatica.
Publicul, daca are ceva idei, poate sa ma ajute. Sunt sigura ca majoritatea dintre voi, cei care ati lucrat, cam stiti despre ce vorbesc. Speak up.

Calea ironiei

Bun, înţeleg de ce multă lume a detestat-o pe M.P.: la mijloc e tonul ei acru. Acrimonia inventarelor ei – e o specialistă a Inventarului, a colecţiilor de scoici – pare o cleveteală cu ironii meschine, o Schadenfreude de spirit mediocru. Cum a făcut asta şi cu S., şi cu N.I., şi cu C., parazitându-i – lucrativ -, impresia de impostură detestabilă n-a fost departe. De fapt, dificultatea ei a fost de a găsi tonul just într-o abordare hermeneutică – aşa de detestabilă în sine – sau biografică – pur dezgustătoare. N-a găsit decât calea ironiei. Or, aceasta nu-i reuşeşte foarte mult; nu are destulă delicateţe pentru asta. Ironia e specialitatea celor răniţi. Ea e o melancolică euforică, tentată permanent de isterie şi ricanare, aproape un caz. Producând la tot pasul aluzii stranii şi spirite de un comic naftalinat, e ca un vorbitor care, la cinci fraze, izbucneşte într-un râs isteric. În text, asta arată straniu. Unicul motiv pentru care e detestată e fără îndoială ăsta: stilul, şi mai precis tonul, inadecvat şi nefericit, nu-i reuşeşte.

       Un tip despre structurile mondiale de tip ONU, G8 etc.: ‘Asemenea instituţii nu pot fi decât eficace, şi atunci nu mai sunt legitime, sau legitime, şi atunci nu mai sunt eficace. Niciodată nu s-a putut şi una şi alta’. – Ideea că puterea e un blestem al deciziei piramidale e primul şoc pentru un democrat candid. Cum Dumnezeu să crezi că într-un vacarm de glasuri se poate lua o hotărâre? Trebuie să scoţi afară trei sferturi, să trânteşti uşa, să faci linişte… Adio demos.

       Sărăcire materială, spirituală, abrutizare, pornografie, supunerea la ideologia eului, spontaneism, fascism generalizat al lui ‘hic et nunc’, emoţionalitate, feminizare, apologia oricărei disfuncţionalităţi sexuale, legea dorinţei, apologia minoratului, proscrierea discreţiei, exaltarea promiscuităţii, consumism, conformism media, consensual moale, gregarism, morbiditate, patati, patata…
       Prefir etichetele timpului.

       Schopenhauer deţine totuşi monopolul misoginismului, mult peste Weininger. E prodigios. Ne spune despre femei: că sunt inferioare, ridicole, slabe, simulatoare, mincinoase, viclene (îşi compensează lipsa de inteligenţă prin viclenie), interesate, risipitoare, capricioase, inapte pentru creaţie, inutile, puerile, cheltuitoare, urâte (dacă sunt frumoase, ‘e ceva rar şi nu ţine mult’), iritabile, nerealiste, nedrepte, şirete, trăind doar în prezent (incapabile să întrevadă viitorul sau să gândească trecutul), rele, infidele, ingrate, uşuratice, geloase, laşe, vanitoase, arogante, inculte. Reuşeşte performanţa în 20 de pagini.

       S-a format oare deja o estetică a pornografiei? Aş spune că da. Imaginarul pornografic s-a impus de vreo douăzeci de ani; domină larg cam de zece. Era inevitabil să nască o estetică.
       ‘Sexul, deci toleranţa.’ Am auzit de multe ori expresia, una dintre cele mai imbecile ale discursului conform. Sunt oameni care cred că am fi salvaţi de pornografie, dacă ea ne-ar invada eficient, adică total, vieţile: raporturile ar fi de normalitate cu corpul, ca ale bunului sălbatic. Dar sexul nu e toleranţă decât în partuze (şi încă…). Cum ai aprins lumina s-a terminat, vechiul darwinism e la post şi structurează raporturile, otrăvind în continuare vieţile. Vreau să spun, nimic nu e ‘rezolvat’ cu descărcarea sexuală. Sexul sau iubirea înseamnă orice numai nu toleranţă, respect, egalitate…
       Am putut auzi de la o tipă tulburată de imagine: după o felaţie, o adolescentă – cu un chip hieratic – părea ‘să plângă cu lacrimi de spermă’. Lucrul o impresionase vădit.
       Atunci mi-am dat seama că ne-am dus dracului, s-a născut o estetică.

       L.: până şi modestia lui e agresivă. Nu există tip cu un aer mai crispat pe lume, mai dezesperant şi inexplicabil antipatic. E totuşi omul cel mai bun şi mai cumsecade care se poate imagina, lăuntric entuziast etc. Degeaba. Te uiţi la el şi ştii că n-are nici o şansă să placă. E sigur pe el ca o ecuaţie.

       Azi, toată ziua, mergând: ‘Uzura iluziilor. Uzura nenorocită a iluziilor’…